Restaurarea pădurilor doborâte de vânt în Munții Hășmaș


  

 

La începutul anilor 2019 și 2020 s-au produs doborâturi masive de vânt pe suprafețe însemnate în Carpați, printre altele în Munții Hășmaș și în masivele Retezat-Țarcu (în special în valea Netiș). Doborâturile de vânt sunt rezultatul unor fenomene meteorologice extreme ( vânturi de intensitate mare) care cauzează daune fizice în arborete afectate prin dezrădăcinări sau rupturi de trunchi al arborilor.

Este de așteptat ca astfel de fenomene meteorologice extreme (vânt foarte puternic, zăpadă abundentă, secetă extremă, valuri de căldură extreme, etc.)  să devină din ce în ce mai frecvente, ca rezultat al schimbărilor climatice globale.

Se preconizează că pe termen lung, datorită sezoanelor de vegetație mai uscate și calde vor rezulta în migraţia zonelor altitudinale ale pădurilor.

Doborâturile au afectat cel mai pronunțat pădurile de molid (Picea abies) care domină regiunile înalte ale munților Carpați. Arealul natural al molidului este de la 600-800 m până la 1800-2000 de metri. Din considerente economice, arborete de molid au for plantați pe suprafețe însemnate chiar și în afara arealului natural. Totodată pădurile pure de molid vor fi și în viitor cele mai afectate de efectele schimbărilor climatice, ei au o capacitate redusă de a tolera stresul indus de secetă și fenomene extreme meteorologice (vânt cu o intensitate mare) și de factori biotici care vor beneficia de noile condiții climatice ( de ex. gândacul de scoarță al molidului – Ips typographus).

 

Pădurile se vor adapta la noile condiții, dar apariția arboretelor mai rezistente la secetă și cu specii mai termofile se va face mult mai lent decât schimbarea climatului în sine. Modificarea ușoară a compoziției speciilor- imitând migrația altitudinală a zonelor pădurii va rezulta într-o creștere în rezistența pădurilor față de schimbările condițiilor climatice.

Noi plantăm păduri mixte de foioase cu rășinoase: fag (Fagus sylvatica), brad (Abies alba) (specii de arbori care dezvolt rădăcini pivotante) și molid (Picea abies) în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș și în munții Retezat-Țarcu în interiorul sitului Natura 2000 “Coridorul Rusca Montană – Țarcu – Retezat”.

 

Puieții vor fi plantați în interiorul zonelor protejate, arboretele formate vor asigura habitat pentru fauna ultimilor păduri sălbatice din Europa.

 

 Sezonul de plantare: primăvara (martie-aprilie), toamna (noiembrie)